Despre FRDNBM

Mesaj Președinte

Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli metabolice (FRDNBM) a fost înființată în anul 2001 cu scopul de a reuni într-un cadru de colaborare şi dialog societăţile profesionale din domeniu, educatorii în diabet şi asociaţii ale persoanelor cu diabet, sub motto-ul „Împreună suntem mai buni, mai puternici, decât fiecare dintre noi”.

Misiunea FRDNBM este îmbunătăţirea continuă a calităţii îngrijirii oferite persoanelor cu patologie metabolică, în concordanţă cu progresele ştiinţifice înregistrate în domeniu.

Mai multă cunoaștere și prietenie este conceptul pe care se bazează activitatea FRDNBM, scopul major fiind cel de creștere a calității îngrijirii persoanelor cu patologie metabolică.

De la înființare, acțiunile FRDNBM s-au desfășurat și se desfășoară pe multiple planuri, Federația fiind implicată în numeroase proiecte de succes:

– continua informare și pregătire a profesioniștilor în domeniu (medici, asistente),  prin organizarea de manifestări științifice și cursuri cu participarea experților din țară și din străinătate și publicare de ghiduri și recomandări;

– organizarea și participarea împreună cu Asociațiile Persoanelor cu Diabet la diverse programe de educație terapeutică, scopul fiind cel de formare a abilităților și cunoștințelor necesare pentru implicarea persoanelor cu diabet în propria lor îngrijire și aderarea la programele terapeutice;

– iniţierea de proiecte de legislație și politică de sănătate în domeniul bolilor metabolice şi participarea la consultări ample în ceea ce priveşte derularea eficientă a Programului Naţional de Diabet prin implementarea de terapii moderne şi de tehnologii avansate de tratament şi monitorizare, dar și programe de prevenție;

– colaborare științifică și profesională cu alte societăți medicale din diverse specialități în contextul necesității reducerii prevalenței și agresivității bolilor cronice non-transmisibile;

–  membră a Forumului Român de Diabet, FRDNBM colaborează și este implicată în dialogul cu forurile legislative pentru dezvoltarea de planuri şi programe de sănătate publică care pot contribui la monitorizarea, evaluarea performanţelor şi autoreglarea măsurilor de prevenţie şi control în  domeniul diabetului şi patologiei metabolice şi nutriţionale;

– colaborarea cu companiile farmaceutice și de aparatură medicală pentru realizarea diverselor programe educaționale;

– membră a Federației Internaționale de Diabet, acțiunile FRDNBM sunt vizibile și apreciate pe plan internațional, iar colaborarea cu forurile internaționale creează premizele unor acțiuni de succes pe plan național. 

Valorile care ne conduc în toate acţiunile noastre sunt grija pentru pacienţi, respectul pentru nevoile acestora, spiritul de colaborare şi deschiderea spre dialog cu toţi cei care pot contribui la îndeplinirea dezideratului de a preveni şi trata eficient diabetul, obezitatea, dislipidemiile ca factori de risc ai bolilor cronice netransmisibile.

În numele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli metabolice, mulțumesc tuturor profesioniștilor care asigură buna îngrijire a persoanelor cu diabet și alte patologii metabolice și tuturor companiilor farmaceutice și de aparatură medicală care sunt permanent preocupate de calitatea produselor terapeutice.  

Prof. Dr. Gabriela Roman
Presedinte

Gabriela Roman , Diabet

MESAJUL PRESEDINTELUI ONORIFIC

Federatia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (FRDNBM) a fost fondată în Braşov, la data de 30 martie 2001, ca urmare a dorinţei de a susţine o mai bună îngrijire a bolnavilor cu diabet  zaharat şi alte boli metabolice.

Principalul scop al Federaţiei este să îmbunătăţească calitatea îngrijirii oferite pacienţilor cu diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Ca urmare a faptului că „a avea grijă” presupune muncă în echipă, Federaţia îşi revendică atât existenţa, cât şi rolul acesteia, prin virtutea principiului: „ Împreună suntem mai buni, mai puternici, decât fiecare dintre noi”. Pentru prima dată, persoanele cu diabet au fost incluse într-un sistem non-guvernamental, în care interesul individual devine un scop comun important.

Alt ţel al Federaţiei este să se unească eforturile pentru a optimiza nutriţia oamenilor în ţara noastră. Aşadar, putem să urăm tinerei Federaţii „o călătorie plăcută şi sigură” şi să sperăm la această realizare pentru noi toţi.

Profesor Nicolae Hâncu, Ph. D
Presedinte Onorific

Telefon

+40-264–594455

Email

contact@federatiaromanadiabet.ro

Conducere

PROF.-DR.-GABRIELA-ROMAN
Prof. Dr. Gabriela Roman

Preşedinte
(Cluj-Napoca)

Prof. Dr. N. Hâncu

Preşedinte de Onoare
(Cluj-Napoca)

andrei-veresiu
Conf. Dr. I. A. Vereşiu

Preşedinte de Onoare
(Cluj-Napoca)

prof-univ-dr-radulian-gabriela
Prof. Dr. Gabriela Radulian

Prof. Dr. Gabriela Radulian (SRDNBM)

Cornelia-Bala
Conf. Dr. Cornelia Bala

Departament Comunicare și Proiecte – Director

Mariana-Graur_p2
Prof. Dr. Mariana Graur

Vice-Preşedinte
(SRN)

cristian-Serafinceanu
Prof. Dr. C. Serafinceanu

Vice-Preşedinte
(ASRMN)

Velea-Iulian
Prof. Dr. I. Velea

Vice-Preşedinte
(ENDOPED)

Untitled
Conf. Dr. Laura Mihalache

Vice-Preşedinte
(ARSO)

prof-dr-mihai-ionac1
Prof. Dr. M. Ionac

Vice-Preşedinte
(Podiatrie)

zinaida-alexa
Dr. Zinaida Alexa

Vice-Preşedinte
(Rep Moldova)

default-user-image
Adina Sânpetreanu

Vice-Preşedinte
(ARED)

Maria_Mesaros
Maria Mesaroş

Vice-Preşedinte
(FADR)

default-user-image
Asist. Univ. Dr. Georgeta Inceu

Secretar General

0 +
Congrese Naționale Organizate
0
Membri Conducere
0 +
Ani de Existență
0 +
Participanți la Evenimente